Adolescentă AGRESATĂ de o colegă de liceu, în Ilfov. Alți tineri asistă nepăsători la incident, fără să încerce să oprească violența dintre fete

Publicat: 29/05/2024, 22:04
Actualizat: 29/05/2024, 22:05

Imagini teribile surprinse la un liceu din Ilfov, în timp ce o adolescentă e abuzată de o colegă, iar alți tineri asistă nepăsători, fără să ia atitudine și să oprească violența dintre fete.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 25 mai, când o elevă a fost agresată de o altă elevă a unui liceu din Ilfov. Toată scena a fost urmărită și de alți elevi, printre care cei care filmau. Imaginile s-au răspândit rapid printre părinți, dar și printre elevi și jurnaliștii de la Digi 24 au descoperit că aceste probleme se cunoșteau, adică elevii știau despre faptul că exista o elevă agresivă care avea astfel de comportamente cu alți elevi din cadrul liceului.

Unitatea școlară a informat în cursul zilei de astăzi poliția cu privire la acest incident, însă în intermediul școlii nu există în acest moment sancțiuni sau orice alt alt altfel de măsuri cu privire la această elevă.

Inspectoratul Școlar a transmis că nu avea cunoștință de acest eveniment, iar ceea ce complică acest caz este faptul că s-a petrecut în afara incintei școlii. Mai precis, atunci când un eveniment nu se întâmplă în școală, se pot lua măsuri, însă aceste măsuri nu se iau în mod direct de către unitatea școlară, ci de către organele competente, mai precis poliție, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) sau cei care au competența în funcție de caz.

*119 este numărul de telefon special pentru copiii aflați în pericol.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
A murit marele actor al României. Drum lin, maestre! Va fi apreciat etern
Românii care nu depun declarația riscă enorm. Se dau amenzi uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×